Deunăzi, am fost la ziua de naştere a unei prietene. Am mâncat pizza şi tort şi am băut bere. Şi m-am gândit că, pentru mine, pizza, ca fel de mâncare, este strâns legată de ideea de aniversare.
Îmi aduc aminte că, atunci când eram copii şi aveam invitaţi de ziua de naştere, mamele noastre se pregăteau cu câteva zile înainte. De pe masă nu puteau să lipsească, pe lângă tort, salata de vinete, salata de icre şi ouăle umplute. Ouă umplute, Dumnezeule, n-am mai văzut aşa ceva de un secol! Se speteau dragele noastre mame, roboteau ceasuri întregi în bucătărie, să nu ne facem de ruşine în faţa invitaţilor. Apoi, desigur, puneam muzică, şi fiecare stătea ruşinat în colţul său. Nici vorbă să vrem să dansăm, decât, eventual, fetele între ele.S-au dus zilele acelea. Astăzi, mamele noastre nu mai sunt tocmai în formă şi, dacă vrem să ne sărbătorim aniversările, trebuie să avem grijă singuri de invitaţii noştri. Mi se pare o aiureală să te apuci să găteşti tone de mâncare, din care jumătate vei arunca. E în acelaşi timp o risipă de efort fizic şi de bani. În plus, prietenii vin la tine pentru că vor să vă bucuraţi împreună de acel moment frumos, şi nicidecum ca să mănânce până vor plesni. La un moment dat, când eşti prea sătul, nici nu te mai poţi bucura de aromele mâncărurilor care ţi se oferă.
De aceea, mi se pare că a comanda mâncare, nu foarte multă, ci doar atât cât trebuie, este o decizie înţeleaptă. Dacă faci socoteala, nici măcar nu ieşi mai scump, plus că te scuteşti de o zi întreagă de muncă în bucătărie. Iar pizza este o alegere bună, pentru că e pe gustul tuturor. Încă nu am auzit pe nimeni să spună că nu îi place pizza. OK, nu îi place pizza cu ananas, sau mănâncă doar pizza vegetariană, însă nu refuză pizza ca aliment. În plus, pizza vine frumos ambalată în cutii, totul e curat şi civilizat, nu se murdăresc farfurii, ba nici măcar tacâmuri, totul e brici.