Ştiţi zilele acelea când şeful vă cere să staţi peste program, iar familia vă aşteaptă acasă la cină? În frigider nu aveţi nimic gătit, iar copiii ar mânca ceva cald şi bun. Pentru astfel de zile aglomerate şi grele s-a inventat cea mai rapidă pizza care se poate prepara acasă.
Reţeta e potrivită şi pentru cei care nu se prea pricep la bucătăreală, pentru că presupune folosirea unor felii de pâine în locul pregătirii aluatului. Ce poate fi mai simplu decât atât? Totodată, pizza rapidă are calitatea că se poate prepara din aproape orice ingrediente aveţi în casă. Şi, nu în ultimul rând, e deosebit de gustoasă!
Aşadar, aveţi neapărată nevoie de: pâine feliată (de preferat, o pâine mai veche), puţin lapte rece, pastă de roşii sau ketchup. Celelalte ingrediente sunt la libera alegere: şuncă, salam, orice fel de brânză (le puteţi combina, dar ar fi bine să aveţi şi mozzarella sau caşcaval, care se topesc delicios la căldură), slănină, porumb, măsline, ardei, ceapă, somon afumat, ouă etc.
Primul pas este să înmuiaţi fiecare felie de pâine în lapte. Nu le ţineţi prea mult, căci se vor înmuia prea tare şi se vor rupe. Apoi aşezaţi o coală de hârtie de copt într-o tavă şi aranjaţi feliile de pâine una lângă alta, completând spaţiile libere cu bucăţi de pâine mai mici. Nu este recomandabilă folosirea, în locul hârtiei de copt, a foliei de aluminiu, deoarece are efecte negative asupra sănătăţii. Ungeţi întreaga suprafaţă obţinută din alăturarea feliilor de pâine cu pastă de roşii preparată în casă sau cu ketchup. În cazul în care vreţi să folosiţi ouă, trebuie să le bateţi cu puţină sare, ca pentru omletă, şi să întindeţi amestecul peste pâine. În continuare, aşezaţi ingredientele pe feliile de pâine, având grijă să le împrăştiaţi cât mai uniform. Pe deasupra radeţi caşcaval sau mozzarella.
Introduceţi tava în cuptorul preîncălzit şi lăsaţi-o aproximativ 15 minute.
Veţi avea parte de o seară plăcută în familie, iar gătitul nu vă va fi obosit prea tare. Puteţi să-i cooptaţi la prepararea pizzei rapide şi pe copiii dumneavoastră, a căror poftă de mâncare va creşte exponenţial. Gătitul împreună cu copiii este un prilej de a sta de vorbă cu ei, de a vă înveseli şi de a-i educa. Iar astfel de momente sunt adesea creatoare de amintiri de neuitat. Peste ani, atât dumneavoastră, cât şi copiii dumneavoastră vă veţi aminti cu plăcere de aceste clipe petrecute în familie.
Poftă bună!