August. Perioada concediilor. Diaspora se întoarce acasă. Pentru o lună, se reunesc fiica cu mame, nurori cu soacre, fii cu taţi şi gineri cu socri. Timp de o lună, aragazul din bucătărie funcţionează mai mult ca niciodată, duşul e mereu ocupat şi dormitoarele sunt supraaglomerate.

Adela a venit din Italia. Are un job acolo, la fel şi soţul ei, român şi el. Au doi copii născuţi la Milano, pe care mama Adelei, Viorica, de abia aşteaptă să-i vadă. Se înţelege greu cu ei – copiii nu prea o rup româneşte – dar se bucură să-i vadă şi le cumpără o grămadă de jucării. De care, de altfel, copiii se plictisesc mai repede decât ai crede.

În prima seară, Adela şi Viorica au stat de vorbă. Despre jobul Adelei, despre cât de bine câştigă, despre copiii care au răcit de trei ori anul ăsta, despre munca grea a soţului, despre medicamentele scumpe din România, despre mărirea pensiilor, despre cumpărăturile care sunt mai scumpe anul ăsta decât în toamnă, despre bulionul pus pe iarnă şi despre toţi vecinii Vioricăi, fiecare cu metehnele lor. Apoi s-au culcat şi au dormit agitat, Viorica de emoţie că îi e fata acasă, iar Adela pentru că a schimbat patul şi pentru că face alergie la înţepăturile de ţânţari.

În a doua seară, Viorica a vrut să le facă ceva bun de mâncare. S-a gândit la sarmale, dar Adela i-a spus că nu ar vrea să mănânce ceva gras, cum se mănâncă de obicei în Ardeal. Ar prefera ceva mai uşor pentru seară. Poate nişte paste.

-Ei, păi cum să vă dau macaroane? Macaroane dăm la porci, vouă vă trebuie ceva bun. Hai că vă fac nişte pizza, că ştiu că vă place.

Şi Viorica s-a apucat să facă pizza. Dar blatul i-a ieşit prea gros, deasupra a pus nişte salam de vară şi nişte bulion prea lichid, mozzarela n-a avut, aşa că a pus brânză de burduf... Când a fost gata, Adela, soţul şi copiii au gustat câte o bucăţică, apoi au lăsat feliile în farfurie.

-Nu ne e foame, au spus la unison.
Viorica a început să lăcrimeze.

-Hai, mai bine, să ieşim în oraş. Mergem la o terasă şi ne distrăm. Facem noi cinste, a spus Adela.

Viorica şi-a pus cămaşa cea nouă, pe care Adela i-o adusese din Italia, s-a dat cu parfum după urechi şi s-a machiat. Apoi au mers toţi la terasă, în centrul vechi, la un restaurant italienesc. Au comandat pizza, o pizza cu blat subţire, crocant, şi cu un topping de vis. În final au băut bere.

-N-am mai pus alcool în gură de la Paşti, a râs afectat Viorica. Şi atunci am băut doar un pahar de vişinată.

-Ei lasă, că acum trebuie să sărbătorim. Doar nu venim acasă în fiecare zi.

Pe Viorica au bufnit-o lacrimile. Şi-a înfundat în gură o ultimă felie de pizza şi a admis:
-Da, parcă e mai bună cu brânza asta care se întinde. Dar tot mămăliga e preferata mea.

O poveste relatată de prietena noastră Anca G.